salariul minim 2014 - statement


La o primă vedere, majorările salariului minim pe economie din 1 ianuarie 2014 și 1 iulie 2014 par să ducă la concluzia că guvernul este în mod real preocupat de bunăstarea salariaților din România.

Cei 100 RON cumulați de cele două măriri înseamnă o creștere de 15 %. Într-o țară ca România, în care peste 40 % din populație trăiește sub pragul de sărăcie, o asemenea schimbare poate fi semnificativă. În consecință, mulți români își doresc un asemenea pachet salarial.

Totuși, salariul minim din țara noastră rămane pe penultimul loc din Europa, fiind cu aproximativ 50% mai mic decât în alte state emergente ale Uniunii Europene, cum ar fi Croația, Polonia și Slovacia.

Dacă îi raportăm la puterea de cumpărare locală, cei 100 de RON / 22 Euro nu duc decât la o schimbare minoră a veniturilor. În plus, implicațiile economice ale măririi salariilor cu 100 de RON par să fie și în favoarea statului, nu numai a cetățenilor.

Angajatorii vor plăti contribuții mai mari. Amenzile de circulație se vor majora, un punct-amendă fiind 10 % din salariul brut pe economie. La fel, contribuțiile populației la sistemul de asigurări sociale vor crește.

Zilierii sunt și ei cuprinși în noua majorare, în măsura în care aceștia nu vor mai putea fi plătiți cu mai puțin decât salariul minim pe economie. În cazul lor e de văzut dacă această măsură mărește în mod real veniturile, sau doar urmărește să impoziteze niște sume care până atunci funcționau pe piața neagră a muncii.

Pe scurt, această majorare anecdotică pare mai degrabă o încercare de sporire imediată a contribuțiilor la stat prin efectele ei implicite, decât o măsură economică substanțială, gândită în folosul populației.

Din salariul minim pe economie nu se poate trăi în București. O chirie costă minim 100 Euro. Mâncarea pe o lună de zile ajunge și ea tot acolo. Și banii au fost deja epuizați, fără să calculăm întreținerea, curentul, sau gazul. Și astea sunt doar două din multele tipuri de cheltuieli absolut necesare, lăsând în afara discuției sănătatea sau educația. Pentru cineva care lucrează și locuiește singur, banii pur și simplu nu ajung.

Dincolo de discuția legată de muncă și câștig, majorările de salarii fac parte și din strategiile deja obișnuite pe care guvernele din România le adoptă înainte de alegeri. După alegeri urmează recesiunea, concedierile, sau măririle de prețuri.

Daca legăm interesul exagerat al guvernului pentru întreținerea impresiei unei false bunăstări de dorința de a avea un rating bun la alegători, de menținerea și sporirea unei fiscalități excesive, se poate spune că măririle salariale recente sunt mai degrabă un spectacol electoral descurajant, decât o reală dovadă de prosperitate, sau de interes pentru bunăstarea cetățenilor țării.

De fapt, guvernul de stânga duce în continuare o politică neoliberală: plătește puțin forța de muncă pentru a o putea vinde ieftin pe piața locală sau internațională. 

Privită de pe Calea Victoriei, această discuție devine și mai acută. Cinismul acelor 22 Euro în plus pare să devină abisal aici, mai ales că se cuplează cu cinismul inerent al unui anumit tip de bunăstare urbană.

Singurul lucru care mai rămâne de făcut este contemplarea venitului minim pe economie ca pe un obiect aproape intangibil și străin. El e ieșit dintr-o realitate aproape publicitară, în care logica normală nu funcționează. Fie pentru că în spatele promisiunilor de prosperitate prezentă sau viitoare se ascunde sărăcia, sau pentru că pur și simplu suma respectivă pare complet ridicolă pentru cineva care se bucură într-adevăr de bunăstare.